07 sept.

Tu eşti propriul tău Salvator

Imaginează-ţi că eşti scufundată în ocean şi că te străduieşti să rămâi la suprafaţă. Cu cât te lupţi mai mult, cu atât devii mai agitată. Fiecare efort suplimentar te epuizează din ce în ce mai tare. Atunci când te lupţi cu ceea ce îţi apare în cale, tu crezi că soluţia constă în depunerea unui nivel de efort ridicat, în încercarea de a răzbi cu întreaga ta fiinţă, de a te crampona cu întregul tău corp, de a-ţi struni mintea, de a-ţi focaliza întreaga energie pentru a rămâne la suprafaţa apei – la urma urmelor, lupţi pentru viaţa ta.  Devii din ce în ce mai conştientă de inutilitatea eforturilor tale, dar îţi dai seama că nu poţi abandona lupta, orice s-ar întâmpla. De aceea, te forţezi să faci un ultim efort şi te lupţi din răsputeri. Disperarea ta devine frenetică.

Cineva care vrea să te ajute îţi aruncă un colac, dar acesta ajunge prea departe de tine. Îţi dai seama că salvarea se află la doar câţiva metri de tine, dacă ai putea ajunge la ea în timp util. Mai sigură ca oricând că efortul este singura ta soluţie, îţi aduni ultimele puteri, încercând cu disperare să ajungi la răspunsul tuturor rugăciunilor tale, conştientă că pacea, odihna şi viaţa însăşi se află în imediata ta apropiere, dacă ai putea ajunge la colac. Dacă ai putea face încă un efort suplimentar, te-ai putea bucura de pace, de relaxare şi de libertate.

Din păcate, cu fiecare nou efort disperat pe care îl faci, valurile pe care le stârneşti trimit colacul de salvare din ce în ce mai departe. Lupta ta se intensifică. Mintea ta îşi pierde speranţele, dar o forţezi din răsputeri să se concentreze, căci totul depinde de această bătălie finală. Valurile pe care le stârneşti trimit însă colacul din ce în ce mai departe de tine şi mai departe încă.

În sfârşit, persoana care a dorit să te ajute sare ea însăşi în apă. Când iese din nou la suprafaţă, orice mişcare încetează. Ea pare că stă nemişcată. Ca şi cum s-ar odihni, având încredere în ceea ce se petrece. Sub suprafaţa apei, picioarele sale fac mişcări line, aproape imposibil de observat de la suprafaţă. Ea avansează fără efort prin apă, având o încredere nelimitată în puterea graţiei. Apa rămâne liniştită în jurul ei, iar ea avansează lin către tine. Salvatorul are încredere în mişcările relaxate ale braţelor şi picioarelor sale şi alunecă aparent fără niciun efort către tine. Mişcările sale sunt atât de delicate încât par mai degrabă o rugăciune şoptită decât o activitate.

Agitată în continuare la culme, tu încerci să avansezi la rândul tău către el, dar la fel ca în cazul colacului, nu faci decât să te îndepărtezi. Disperarea ta devine insuportabilă.
Auzi o voce liniştitoare care îţi spune: Relaxează-te. Relaxează-te pur şi simplu. Ai încredere. Eşti în siguranţă. Întreaga certitudine se află aici.Tot ce ai nevoie se află deja aici. Într-adevar, Salvatorul tău avansează  lin către tine, plutind graţios prin apă.

Pe măsură ce se apropie, dorinţa ta de a ajunge la el devine şi mai frenetică, dar înainte de a face vreo mişcare, auzi din nou vocea Salvatorului: „Relaxează-te”.

În sfârşit, mesajul său pătrunde în conştiinţa ta. Totul se petrece într-o singură clipă. Împotriva tuturor instinctelor şi condiţionării tale, a tututror lucrurilor pe care le crezi adevărate, alegi să încetezi orice efort şi să te relaxezi. Îţi linişteşti mintea. Renunţi la orice efort şi te calmezi. Corpul tău devine nemişcat şi, în mod miraculos, Salvatorul tău ajunge fără niciun efort la tine.

Atunci, chiar înainte ca el să ajungă la tine, se întâmplă ceva. Timpul pare să se oprească. Totul devine liniştit în jurul tău. Respiraţia ta se linişteşte şi devine uşoară. Mintea ta se calmează. Orice activitate încetează, iar corpul tău se eliberează de orice tensiune. Devii conştientă că eşti susţinut cu blândeţe, îmbrăţişată de un ocean al încrederii. În această stare de linişte, îţi dai seama că Divinitatea se află aici. Ea te înconjoară şi te susţine din toate părţile. Te simţi împăcată şi te relaxezi profund în îmbrăţişarea graţiei.

Îţi dai seama că Salvatorul a ajuns la tine, dar în acest moment realizezi că nu ai propriu-zis nevoie de el, că nu ai avut niciodată. Eşti deja în siguranţă, liberă, completă. Pluteşti într-un ocean al încrederii în sine. Cu sau fără Salvator, este acelaşi lucru pentru tine.
Îl prinzi pe Salvator de talie şi priveşti în jur, pentru a vedea dacă mai există cineva care se zbate inutil în apă. Devii astfel, la rândul tău, Salvatorul cel Bun.

Un zâmbet ironic ţi se aşterne pe faţă când realizezi absurditatea luptei împotriva vieţii. Totul pare o glumă cosmică. Tot ce ai căutat vreodată se află deja în interiorul tău, dar nu ţi-ai dat seama de acest lucru decât  în momentul în care ai încetat să te mai zbaţi, să te mai lupţi, în care te-ai relaxat şi ai căpătat încredere. Realizezi acum că ceea ce cândva ţi se părea de neatins există de fapt în tine, dar şi în toţi ceilalţi, pretutindeni în creaţie. Ceea ce înainte credeai că „este undeva în lumea exterioară (o, dacă aş putea pune mâna pe el!)” se află chiar aici. Este oceanul prezenţei, care te îmbrăţişează de pretutindeni şi te susţine în permanenţă.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *