Sunt Ana-Maria Ceornea, o ființă, o femeie, care trăiește fiecare zi ca pe o experimentare, ca pe un dar pe care viața i l-a dat!

Activez în prezent în practica privată, pe care o desfășor în cadrul clinicii mele psihologice Armoniè, înființată în anul 2015, ca psiholog clinician și psihoterapeut de cuplu și familie cu o experiență de aproximativ 11 ani.

Sunt mereu în căutarea și descoperirea mea interioară, de aproximativ cincisprezece ani și-mi place asta din ce în ce mai mult. Am învățat în toată această perioadă că sunt un creator al vieții mele și-mi pot trăi viața așa cum mi-o creez în fiecare zi.

De ceva vreme încoace, cred și vreau să trăiesc după un motto care mă ghidează: EU sunt cea mai importantă persoană din viața mea și știu astăzi, conștient, că fără ca să am grijă de mine și de nevoile mele, nimic nu merge în jurul meu, sănătos și funcțional. Rolul meu de mamă a început acum 12 ani, având 2 fete minutate de 12 și respectiv, 5 ani și în fiecare zi învăț ceva de la ele și din relația noastră părinte-copil.

Îmi place să lucrez cu oamenii, să comunic cu sufletul lor, să-i ajut și să creez zi de zi relații sănătoase. Contactul cu copiii l-am avut încă din liceu, studiind la Școala Normală, profil educator-învățător și m-a fascinat încă de atunci potențialul lor, creativitatea și frumusețea lor interioară.

Prima mea facultate a fost cea de Economie și Administrarea Afacerilor, dar nu m-am regăsit foarte mult în domeniul respectiv și am decis, dincolo de părerile celorlalți să studiez psihologia și să lucrez cu sufletul și cu mintea omului, mai mult decât cu cifrele. Așa am ajuns să fiu absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea ”A.I.Cuza” din Iași. După, am urmat o formare, a Școlii Sistemice de Familie și Cuplu unde m-am specializat, devenind psihoterapeut sistemic de familie și cuplu. Mai mulți ani la rând am lucrat în domeniul protecției copilului, fiind psiholog clinician autonom, unde am dobândit și trăit experiențe minunate cu copiii din sistemul de potecție, dar și ca specialist.

În continuare mă fascinează și mă motivează munca cu copiii, ținând ateliere de inteligență emoțională cu aceștia în fiecare săptămână. Lucrez cu orice categorie de vârstă, fiecare având farmecul și magia sa, cu cupluri, dar și cu familii. Aceasta este meseria care mă împlinește și îmi completează bucuria din fiecare zi.
Am ales drumul cunoașterii și redescoperirii permanente a propriei persoane și mi se pare că această căutare devine din ce în ce mai profundă și mai minunată. Iubesc să lucrez cu copiii și deopotrivă și cu părinții acestora, cu adulții, să descopăr partea minunată și lumina din fiecare om pe care îl cunosc. Îmi place să experimentez noi situații, provocări, să cunosc cazuri cât mai ample și complexe și împreună cu clienții să găsim soluția potrivită pentru a depăși impasul. Am avut succese, dezamăgiri că unele lucruri nu s-au rezolvat așa cum mi-aș fi dorit, dar asta m-a determinat să explorez, să studiez și să cunosc și mai mult psihicul uman și problematicile lui.

Foarte importante pentru mine sunt liniștea sufletului, bucuria de a trăi, libertatea de a gândi și a simți și iubirea propriei persoane. Cultiv zi de zi aceste minuni și viața mi se pare extraordinară! Aceste virtuți am oportunitatea să le descopăr și să le trăiesc în cadrul cabinetului meu, în fiecare zi.
Sunt EU din ce în ce mai mult, pe zi ce trece și asta îmi dă libertatea și iubirea de care am nevoie! Sunt un călător, dar în același timp, un suveran al propriei mele vieți. Sunt o ființă creatoare, ce își croiește fiecare zi în manieră proprie și asta-mi place teribil!